Imaginează-ți că intri în casa ta și vezi o femeie

să se ridice singur în picioare, căutând direcția sunetelor. Laurențiu mergea de-a bușilea după vibrațiile jucăriilor. Sandu își înclina capul spre luminile colorate, ca și cum ar fi simțit umbrele.

Și într-o după-amiază, s-a întâmplat ceva ce Valeria nu credea să vadă prea curând.

Matei i-a prins încheietura mâinii și a zis, încet, tremurat:

— Aici… e cald…

„Aici e cald”. Era un cuvânt simplu. Dar pentru un copil care nu văzuse niciodată, care nu fusese stimulat niciodată, era un munte. Valeria a simțit cum lacrimile îi curg fără să le mai poată ține.

— Bravo, puiule… bravo…

Dar în pragul ușii, cineva privea.

Nu Sebi. Nu doamna Mărioara. Ci Nicolae.

Paloare, surprindere, furie, toate îi treceau pe față. Valeria a înghețat. A simțit cum tot aerul i se blochează în piept. Știa că totul s-a terminat.

— Ce faci cu copiii mei? — vocea lui era joasă, tăioasă, periculoasă.

Valeria s-a ridicat încet,