imagine era o femeie tânără care ținea în brațe un bebeluș.
Am recunoscut-o imediat.
Era Margareta.
Fotografia fusese făcută cu mult înainte să ne cunoaștem, dar nu aveam nicio îndoială. Era soția mea, cu același zâmbet timid pe care îl văzusem în ziua în care mă îndrăgostisem de ea.
— Mama a încercat să o găsească, a continuat Cristina. Dar nu a reușit. Eu am aflat că Margareta Marinescu locuise în Brașov și că era înmormântată aici. Voiam să vin la mormântul ei și să-i spun că existăm.
Am simțit cum mi se strânge inima.
— De ce nu ai venit să vorbești cu mine?
— Mi-a fost teamă. Nu știam dacă știați despre mama mea și nu voiam să vă rănesc.
Am privit-o cu tristețe.
— N-am știut nimic, Cristina. Dar Margareta a lăsat o scrisoare. Și cred că și-ar fi dorit foarte mult să te cunoască.
Cristina a început să plângă. I-am
Comments