să știe povestea aceasta.
Mi-am șters lacrimile cu batista.
— Soția mea ar fi fost atât de fericită.
Din acea zi, viața mea a început să se schimbe. Nu mai eram doar bătrânul care își petrecea duminicile în cimitir. Aveam din nou oameni pe care să-i aștept, povești de ascultat și motive să mă trezesc dimineața cu zâmbetul pe buze.
Cristina venea uneori la mine cu Maria Margareta. Îi arătam fotografii vechi, îi povesteam despre soția mea și despre felul în care obișnuia să pregătească prăjituri în fiecare sâmbătă.
Într-o după-amiază, am găsit într-un sertar o pereche de botoșei mici, tricotați de Margareta cu mulți ani în urmă. Îi păstrase într-o cutie, deși nu avuseserăm niciodată un copil împreună.
I-am ținut în palme mult timp, apoi i-am oferit Cristinei.
— Cred că Margareta i-a păstrat pentru cineva care nu a mai venit niciodată, am spus. Poate că acum și-au găsit, în sfârșit,
Comments