neașteptate întâmplări deschid uși pe care nici nu știai că le-ai pierdut.
Nu voi uita niciodată plânsul acela slab, venit din spatele zidului cimitirului. Nici păturica roz, nici mânuțele înghețate ale fetiței și nici teama pe care am simțit-o când polițistul mi-a spus că sunt arestat.
Dar, mai presus de toate, nu voi uita că, în acea dimineață, când credeam că merg să-mi vizitez trecutul, am găsit un motiv să privesc din nou spre viitor.
Înainte să ieșim din cimitir, Cristina s-a întors spre mine.
— Domnule Marinescu, pot să vă întreb ceva?
— Desigur, draga mea.
— Ați vrea să veniți duminica viitoare la noi, în loc să stați singur acasă?
Am privit-o surprins.
— Cu mare drag.
— Și încă ceva… Maria Margareta nu are un bunic. Dacă nu vă supărați, mi-ar plăcea să vă spună bunicul Valter când va începe să vorbească.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi. Mi-am
Comments