Îmi vizitam soția la mormânt când am auzit plânsul unui bebeluș din spatele zidului cimitirului

dus mâna la piept și am încercat să răspund, dar cuvintele nu voiau să iasă.

În cele din urmă, am reușit să șoptesc:

— Ar fi cea mai mare bucurie din viața mea.

Am plecat împreună pe aleea cimitirului, iar pentru prima dată după șase ani nu am mai simțit că o las pe Margareta în urmă.

Am simțit că o parte din ea mergea alături de noi.

SFÂRȘIT.