„În casa asta tu nu însemni nimic! Să nu uiți niciodată cine hotărăște aici!”, mi-a spus soacra mea, în timp ce îmi arăta cu propriul mop cât de prost făceam curățenie. Eu plătisem aproape integral apartamentul, dar soțul meu stătea pe canapea și îi dădea dreptate mamei lui

banii recuperați și cu economiile rămase, am început să caut o locuință mai mică.

În noiembrie am găsit o garsonieră într-un bloc nou, într-un cartier liniștit din București.

Am completat diferența printr-un credit pe care mi-l puteam permite din salariul meu.

În ziua în care am primit cheile, am mers singură să o văd.

Nu avea sufragerie mare, balcon spațios sau mobilier scump.

Era o cameră luminoasă, cu o bucătărie mică și o fereastră care dădea spre câțiva copaci.

Am intrat și am lăsat geanta pe podea.

Apoi am deschis fereastra.

Se auzeau copiii jucându-se în curtea blocului și o femeie care vorbea la telefon pe o bancă.

Am zâmbit.

Nimeni nu avea să vină acolo cu propriul mop ca să-mi spună că nu știu să fac curățenie.

Nimeni nu avea să-mi ceară să pun locuința garanție pentru afacerile altcuiva.

Și, mai ales, nimeni nu avea să-mi spună că nu