„În casa asta tu nu însemni nimic! Să nu uiți niciodată cine hotărăște aici!”, mi-a spus soacra mea, în timp ce îmi arăta cu propriul mop cât de prost făceam curățenie. Eu plătisem aproape integral apartamentul, dar soțul meu stătea pe canapea și îi dădea dreptate mamei lui

dai niciun leu! a strigat într-o zi, când ne-am întâlnit la avocat.

Cristian Morar a privit-o calm.

— Doamnă Fieraru, această discuție privește drepturile celor doi soți. Vă rog să ne lăsați să continuăm.

Sanda a ieșit indignată.

Radu a rămas cu ochii în podea.

După întâlnire, m-a oprit pe hol.

— Elena, îmi pare rău că am lăsat-o să se poarte așa.

L-am privit.

— Și mie îmi pare rău, Radu. Dar nu mai pot construi o viață pe promisiuni pe care le faci numai când îți este teamă că mă pierzi.

Nu ne-am certat.

Am plecat fiecare în direcția lui.

După câteva luni, am ajuns la o înțelegere privind apartamentul. Contribuțiile și drepturile noastre au fost clarificate, iar eu am primit suma stabilită prin acord, în schimbul cotei mele.

Nu a fost o victorie spectaculoasă. Au existat cheltuieli, negocieri și multe zile obositoare.

Dar nu pierdusem economiile pentru care muncisem.

Cu