executivă de la compania lui Alexandru.
Fata care apărea în toate fotografiile de la birou cu o tabletă în mână și cu un zâmbet mult prea relaxat atunci când se afla lângă soțul meu.
Am comandat o mașină și am mers până la clădire.
Nu am urcat.
Nu am țipat.
Nu am făcut scandal la recepție.
Am rămas patruzeci de minute în mașină, privind o fereastră de la etajul doisprezece, pe care o recunoscusem din postările Sofiei de pe rețelele sociale.
Un brăduț lângă geam.
Perdele ivoire.
O lampă în formă de lună.
L-am sunat pe Alexandru.
A răspuns greu.
— Elena, sunt într-o ședință. Te sun când terminăm.
În spatele lui am auzit râsul unei femei.
Încet.
Intim.
Apoi o voce spuse:
— Alex, vino înainte să se răcească.
Am închis ochii.
— Sigur, am răspuns.
Și am închis.
Nu am plâns.
M-am întors acasă.
Am intrat în living.
Am privit masa
Comments