și „servicii administrative”.
Problema nu era doar că beneficiara era femeia cu care soțul meu avea o relație.
Problema era dacă acele plăți reprezentau servicii reale și fuseseră autorizate corespunzător.
Gabriel mă avertiza de fiecare dată:
— Suspiciunea nu este dovadă.
Așa că am așteptat.
Alexandru a cerut să ne întâlnim.
Am acceptat numai după ce am discutat cu avocatul.
Ne-am văzut într-un birou neutru.
Când intră, părea că îmbătrânise câțiva ani în trei săptămâni.
— Elena…
— Spune.
— Îmi pare rău.
— Pentru Sofia?
Tăcu.
— Da.
— De când?
— Aproape un an.
M-am uitat la el.
Un an.
Un an în care mă sărutase dimineața.
Un an în care îmi spusese că sunt paranoică.
Un an în care mă convinsese că problema era în capul meu.
— De ce?
— Nu știu.
— Nu accept răspunsul ăsta.
— M-am simțit…
Se opri.
— Ce?
— Important.
Aproape am râs.
— Erai milionar, conduceai o companie și sute de oameni îți spuneau
Comments