că se căsătorise.
Nu știa cu cine.
Nu știa nici că avea o fiică.
Și nici că murise cu trei ani în urmă.
***
Isabela asculta cu ochii plini de lacrimi.
— Mama nu mi-a povestit niciodată despre dumneavoastră.
Alexandru a privit-o cu tristețe.
— Poate era supărată pe mine.
— Nu cred.
— De ce?
Isabela și-a atins medalionul.
— Pentru că îmi spunea mereu că l-a primit de la fratele ei, când era mică.
Alexandru a început să plângă.
— Eu i l-am dăruit.
***
În seara aceea, Isabela a mers acasă la Andreea.
Alexandru nu a insistat să o însoțească.
I-a lăsat numărul de telefon și i-a spus că o poate suna oricând.
— Dacă vreți să vorbim despre mama dumneavoastră, mi-ar face mare plăcere.
Isabela a încuviințat.
— Și mie.
Sofia a alergat spre ea.
— O să ne mai vedem?
Isabela a îngenuncheat în fața fetiței.
— Sigur că da.
— Promiteți?
— Promit.
Sofia a îmbrățișat-o.
***
În dimineața
Comments