La 00:12 am ajuns acasă, după ce lucrasem peste program la spital și ajutasem un bătrân rămas cu mașina în șanț, în mijlocul viscolului. Tata pusese lanțul pe ușă și lipise un bilet: „La ora 22:00 se intră în casă! Regulile sunt reguli!”

Înăuntru era cald. Mi-am lăsat geanta pe scaun, am pus apă pentru ceai și m-am uitat la ceas. Era 00:12.

Aceeași oră la care, în noaptea viscolului, găsisem lanțul tras și biletul lipit pe ușă.

Am rămas o clipă nemișcată, apoi am zâmbit. Nu mă mai aștepta nimeni să mă pedepsească pentru că îmi făcusem meseria.

Pe frigider aveam o fotografie cu mine, Daniela și domnul Pavel. Am privit-o și mi-am amintit cum un necunoscut pe care îl ajutasem într-o noapte geroasă îmi adusese în viață oamenii de care avusesem nevoie.

Am stins lumina din bucătărie și m-am dus să mă odihnesc.

De data aceasta, ușa era încuiată pentru siguranța mea, nu împotriva mea. Iar cheia era în mâna mea.