De apartamentul mic în care locuiserăm după nuntă.
De zilele în care nu aveam bani pentru vacanțe și mergeam la picnic într-un parc din apropiere.
De felul în care Diane râdea când încercam să gătesc și ardeam aproape orice.
De nopțile în care stăteam treji cu copiii bolnavi.
De aniversările simple, cu tort făcut acasă și lumânări cumpărate de la supermarket.
Toate acele amintiri îmi aparțineau.
Dar nu îmi dădeau dreptul să cer ca Diane să-și sacrifice din nou viitorul pentru mine.
În anul următor, divorțul nostru a fost finalizat.
Am împărțit bunurile conform acordului stabilit prin avocați. Diane a rămas în casa în care crescuserăm copiii, iar eu m-am mutat într-o locuință mai mică, aproape de centrul orașului.
Nu am contestat dorința ei de a păstra casa.
Nu pentru că o casă ar fi putut compensa treizeci și opt de ani.
Ci pentru că voiam ca despărțirea noastră să
Comments