rochie albastră și râdea împreună cu o prietenă.
Pentru o clipă, am rămas nemișcat.
Nu o mai văzusem de câteva luni.
Părea bine.
Nu mai avea expresia obosită pe care o purtase în ultimii ani ai căsniciei noastre.
Când m-a observat, a venit spre mine.
— Bună, Michael.
— Bună, Diane.
Am schimbat câteva cuvinte despre copii și despre petrecere.
Apoi am spus:
— Arăți foarte bine.
A zâmbit.
— Mulțumesc. Mă simt bine.
Am încuviințat.
— Mă bucur.
Și chiar mă bucuram.
După câteva secunde, Diane a privit spre nepoții care alergau prin curte.
— Au crescut atât de repede, nu-i așa?
— Da. Parcă ieri îi țineam în brațe.
— Timpul trece, Michael.
Am privit-o.
— Știu.
Apoi a spus ceva ce mi-a rămas în minte mult timp.
— Tocmai de aceea trebuie să avem grijă cum îl petrecem.
Am zâmbit trist.
— Ai dreptate.
Nu i-am cerut să se întoarcă.
Nu i-am spus că încă mă gândesc la
Comments