ea în fiecare dimineață.
Nu am încercat să transform acea întâlnire într-o a doua șansă.
Am lăsat-o să se întoarcă la prietena ei.
Și am mers să mă joc cu nepoții.
În seara aceea, când am ajuns acasă, mi-am pregătit o cafea.
Am pus prea mult zahăr.
Am zâmbit fără să vreau.
Diane ar fi știut exact cât trebuia.
M-am așezat la masa din bucătărie și am privit ceașca.
Cu doi ani înainte, crezusem că fericirea înseamnă să fiu admirat de o femeie tânără, să călătoresc în locuri scumpe și să-mi demonstrez că încă pot începe o viață nouă.
Îmi spusesem că merit mai mult.
Că treizeci și opt de ani de căsnicie deveniseră o povară.
Că grija soției mele era o formă de control.
Dar adevărul era că nu mă plictisisem de Diane.
Mă plictisisem de propria mea incapacitate de a aprecia ceea ce aveam.
Și, în loc să
Comments