care vorbea tata.
Am simțit o lovitură în stomac.
— Așadar, întâlnirea de la cafenea…
— Nu a fost întâmplătoare.
Mi-am dus mâna la frunte.
— Cafeaua vărsată pe sacoul meu?
— Am făcut-o intenționat.
Am privit-o fără să pot vorbi.
Vanessa și-a strâns halatul în jurul corpului.
— Am aflat unde lucrezi. Știam la ce oră intri în cafenea. Știam că îți comanzi întotdeauna cafea neagră și că te așezi lângă fereastră.
— M-ai urmărit?
— Te-am căutat.
— De ce?
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Pentru că am vrut să aflu cum poate un om să distrugă viața unei familii și apoi să continue să trăiască de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
Am simțit că aerul din cameră devenise prea greu.
— Vanessa, eu…
— Nu. De data aceasta mă asculți tu.
Nu mai auzisem niciodată tonul acela în vocea ei.
Era rece, ferm și plin de o durere pe care nu încercase să mi-o arate
Comments