aproape nimic.
— Tata a crezut că a eșuat, a spus Vanessa. Ani întregi s-a învinovățit. A crezut că nu fusese suficient de bun ca om de afaceri.
Am simțit o arsură în piept.
— Îmi pare rău.
— Știi ce este cel mai trist? Nu banii. Tata ar fi suportat să piardă banii. Dar te considera fratele lui.
M-am așezat pe marginea patului.
Vanessa a continuat:
— Când s-a îmbolnăvit, încă păstra o fotografie cu voi doi în sertarul biroului. Mama a vrut să o arunce, dar el nu a lăsat-o.
Mi-am acoperit fața cu mâinile.
— Nu știam.
— Nu ai vrut să știi.
Nu am avut curajul să o contrazic.
Pentru că avea dreptate.
În anii care urmaseră, îmi spusesem de nenumărate ori că Thomas luase o decizie de afaceri. Că își asumase un risc. Că fiecare om este responsabil pentru contractele pe care le semnează.
Era povestea pe care mi-o repetam ca
Comments