capăt.
Apoi îmi ceru să-i arăt e-mailul.
— Fiul dumneavoastră are procură?
— Nu.
— Este coproprietar pe portofoliul respectiv?
— Nu.
— I-ați dat parole?
— Nu intenționat.
Ultimele două cuvinte au făcut-o să ridice privirea.
I-am explicat că Daniel mă ajutase de câteva ori cu telefonul și laptopul.
Știa unde îmi păstram unele documente.
În urmă cu aproape un an îmi configurase o aplicație bancară nouă.
Nu aveam dovada că păstrase vreo informație.
Dar nici nu mai puteam presupune că totul era în regulă.
Cristina închise dosarul.
— Atunci nu ghicim. Documentăm.
Mi-a plăcut cuvântul.
Documentăm.
Nu răzbunăm.
Nu acuzăm.
Nu distrugem.
Documentăm.
Daniel a apărut la mine acasă în aceeași după-amiază.
L-am văzut prin cameră înainte să sune.
Am decis să nu deschid.
— Mamă!
A bătut din nou.
— Știu că ești acasă!
Telefonul începu să-mi sune.
Apoi veni mesajul:
„Ce ai făcut cu plățile?”
Nu:
„Ești bine?”
Nu:
„Ce s-a întâmplat aseară?”
Plățile.
Am
Comments