October 20, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Pe tava din fața soacrei mele se afla o farfurie albă, o lingură care părea folosită, un șervețel mototolit și o caserolă cu iaurt. Lângă ele, Mihai pusese un bilețel:
„Micul dejun al bunicii, pregătit după propriile ei reguli.”
Diana s-a ridicat atât de brusc, încât scaunul a scrâșnit pe gresie.
— Mihai! Ce porcărie este asta? Vrei să mă îmbolnăvești?
Soțul meu a rămas liniștit.
— De ce te-ai îmbolnăvi, mamă? Doar suntem o familie.
— Nu fi obraznic! Nu știu cine a pus gura pe lingura aceea!
— Exact, mamă. Nici Matei nu știe cine a pus gura pe mâncarea lui. Dar tu îi spui că trebuie să accepte.
Diana a deschis gura, apoi a închis-o.
Eu stăteam lângă ușă, fără să scot un cuvânt.
— Compari un copil cu mine? a izbucnit ea. Eu sunt bunica lui!
— Microbii nu țin cont de gradul de rudenie.
— Te-a învățat nevastă-ta să-mi vorbești așa?
Mihai și-a îndreptat spatele.
— Nu, mamă. M-a învățat ce am văzut ieri. Erai răcită, tușeai și ai băgat în supa copilului lingura pe care tocmai o linseseși. Ana te-a rugat să te oprești, iar tu ai râs de ea.
Diana a arătat indignată spre tavă.
— Și pentru asta îmi servești asemenea mizerii?
— Nu trebuie să mănânci nimic de acolo. Nici nu am pregătit tava pentru a fi mâncată. Am vrut doar să vezi cum te simți când cineva îți pune în față mâncare în care nu ai încredere.
— Este dezgustător!
— În sfârșit suntem de acord.
Pentru câteva secunde, în bucătărie s-a făcut liniște.
Diana ne privea pe rând, așteptând parcă să-i spunem că fusese o glumă.
Dar Mihai nu zâmbea.
— Mamă, dacă Matei ar linge o lingură și apoi ar amesteca în cafeaua ta, ai mai bea-o?
— Ce întrebare prostească!
— Ai
Comments