spun eu.”
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Mama continuase:
„Nu vreau să-ți aleg eu viața și nici soțul. Dar mi-e teamă că ai început să ceri voie pentru lucruri pentru care înainte luai singură decizii.”
Am lăsat scrisoarea în poală.
Nu acuzația m-a durut.
Ci faptul că mama observase schimbarea înaintea mea.
Ultimele rânduri erau cele mai scurte:
„Dacă vrei să vinzi casa, vinde-o. Este a ta. Dar fă-o numai dacă tu vrei. Nu transforma ultima mea grijă pentru tine în confortul altcuiva.”
În dimineața următoare m-am trezit înaintea lui Ovidiu.
La ora opt am sunat cumpărătorii.
Le-am spus politicos că vizionarea se anulează și că proprietatea nu mai este de vânzare.
La nouă și jumătate, Ovidiu coborî îmbrăcat și pregătit să-i întâmpine.
— Pune cafeaua, vin imediat oamenii.
— Nu mai vin.
Se opri.
— Cum adică?
— Am anulat întâlnirea.
M-a privit câteva secunde, convins că nu auzise bine.
— De
Comments