ce?
— Pentru că nu mai vând casa.
A râs scurt.
— Elena, nu începe.
Pentru prima dată, expresia aceea nu m-a mai făcut să mă simt mică.
— Nu încep nimic. Tocmai am terminat.
I-am pus pe masă copiile actelor.
Le răsfoi repede.
— Ce-i prostia asta?
— Documentele proprietății mele.
— Știam că e pe numele tău. Suntem căsătoriți. Ce contează?
— Contează că eu decid dacă o vând.
Fața i se schimbă.
— Și mașina?
Atunci aproape că am zâmbit.
Nu întrebase ce se întâmplase.
Nu întrebase de ce mă răzgândisem.
Întrebarea lui fusese despre mașină.
— SUV-ul tău nu mai este problema mea.
— Economiile sunt comune!
— Atunci partea mea rămâne în cont.
Ovidiu izbucni.
Timp de aproape zece minute îmi explică faptul că eram iresponsabilă, sentimentală și incapabilă să înțeleg banii.
Altădată, după primele două minute, aș fi început să mă îndoiesc de mine.
Acum îl ascultam și mă gândeam doar cât de previzibil devenise.
Comments