Lângă pașaportul lui Dragoș se afla un alt pașaport, cu fotografia mea pe prima pagină. Numai că numele tipărit sub fotografie nu era al meu. Documentul părea să fie emis pe numele unei femei numite Cristina Marinescu, iar data nașterii era cu șase ani diferită de a mea.

și am căutat oferte pentru o vacanță. Nu una extravagantă. Doar câteva zile într-un loc liniștit, unde să mă pot plimba, să citesc și să mă bucur de dimineți fără griji.

Am ales o pensiune mică din nordul Italiei, aproape de un lac.

Era aceeași țară în care trebuia să plec alături de Dragoș.

Dar de data aceasta rezervarea era făcută de mine.

Am verificat datele, am ales camera și am apăsat pe butonul de confirmare.

Apoi am scos pașaportul din sertar și l-am așezat pe masă.

Era al meu.

Cu numele meu.

Cu fotografia mea.

Și cu o călătorie pe care o alesesem singură.

Câteva săptămâni mai târziu, stăteam din nou în Aeroportul Otopeni.

Am trecut prin controlul documentelor, am cumpărat o cafea și m-am așezat lângă fereastră, privind avioanele care se pregăteau de decolare.

Pentru o clipă, mi-am amintit de ziua în care Dragoș îmi spusese că își