Lângă pașaportul lui Dragoș se afla un alt pașaport, cu fotografia mea pe prima pagină. Numai că numele tipărit sub fotografie nu era al meu. Documentul părea să fie emis pe numele unei femei numite Cristina Marinescu, iar data nașterii era cu șase ani diferită de a mea.

Era prima dată după multe luni când râdeam fără să mă simt vinovată.

La aniversarea mea, mama mi-a adus un tort mic cu ciocolată și o lumânare.

— Pune-ți o dorință, mi-a spus.

Am închis ochii.

În anii trecuți îmi dorisem ca Dragoș să fie fericit, ca afacerea lui să meargă bine și ca noi să rămânem împreună indiferent de greutăți.

De data aceasta mi-am dorit altceva.

Să am curajul să-mi ascult instinctele.

Să nu mai confund iubirea cu încrederea oarbă.

Și să nu mai renunț la mine însămi de dragul unei relații.

Am suflat în lumânare.

Mama a aplaudat și m-a îmbrățișat.

— La mulți ani, draga mea!

Am strâns-o la piept.

— Mulțumesc că ai mers după pașaport în ziua aceea.

Mama a zâmbit trist.

— Aș merge de o mie de ori, dacă ar trebui.

Am rămas îmbrățișate câteva clipe.

În seara aceea, după ce mama a plecat, am deschis laptopul