devină un proces public.
A doua zi, Daniel a venit la bunica.
Singur.
Avea un plic.
— Ce-i asta? întrebă ea.
— Banii pentru ingrediente.
— Daniel…
— Și pentru munca ta.
Bunica începu imediat să refuze.
— Nu vreau bani pentru muncă. Sunteți nepoții mei.
— Atunci ia măcar ingredientele.
— Dar sora ta deja…
— Sora mea a redus suma din cadoul ei. Asta este între ea și noi. Eu îți restitui ceea ce ai cheltuit.
Puse plicul pe masă.
— Și nu vreau să mai aud că trebuie să amâni medicamentele pentru că noi am vrut un tort.
Bunica începu să plângă.
Daniel o îmbrățișă.
Andreea nu veni cu el.
Au trecut aproape două săptămâni până când a apărut.
Bunica era în bucătărie când Andreea intră.
Nu avea flori.
Nu avea cadouri.
Doar o expresie pe care nu i-o mai văzusem.
— Pot să vorbesc cu tine?
Bunica îi făcu semn să se așeze.
Andreea inspiră adânc.
—
Comments