mine numai ca la fata care a murit la optsprezece ani. Vreau să-ți amintești că am râs, că am iubit, că am avut visuri și că, pentru o zi, am fost cea mai fericită mireasă din lume.”
Am făcut o pauză, încercând să-mi stăpânesc emoțiile.
„Știu că nu vei putea salva fiecare pacient. Știu că vor exista zile în care vei ajunge acasă epuizat și te vei întreba dacă ai ales bine. În acele zile, te rog să-ți amintești că medicina nu înseamnă numai să învingi boala. Uneori înseamnă să ții pe cineva de mână când îi este frică. Să asculți. Să nu lași un om să se simtă singur.”
Am închis ochii.
În minte mi-a apărut imaginea Aliciei, întinsă pe patul de spital, cu eșarfa albă pe cap și cu verigheta împletită din bandaj în jurul degetului.
„Dacă vei vrea, mi-ar plăcea să ajuți proiectul acesta să crească. Nu
Comments