pe ea, nu doar să-ți amintești de mama noastră.
Am rămas cu scrisoarea în mâini, încercând să înțeleg.
— Și când mi-a cerut să mă căsătoresc cu ea?
Elena a zâmbit printre lacrimi.
— Atunci nu mai era vorba despre mama. Era vorba despre tine.
Am continuat să citesc.
„Știu că probabil ești supărat că nu ți-am spus mai devreme. Ai dreptul să fii. Dar vreau să înțelegi ceva: nu m-am îndrăgostit de fotografia unui băiețel și nici de povestea pe care mi-a spus-o mama. M-am îndrăgostit de bărbatul care își ascundea oboseala ca să-i încurajeze pe ceilalți, de omul care își amintea numele fiecărei asistente și de medicul care mă întreba cum mă simt cu adevărat, nu doar cât de tare mă doare.”
M-am oprit.
O amintire mi-a revenit cu o claritate dureroasă.
Era o după-amiază ploioasă. Alicia tocmai terminase o ședință dificilă de tratament și abia putea ține ochii deschiși.
Comments