M-am căsătorit cu pacienta mea aflată pe moarte, deși știam că mai avea doar trei zile de trăit

cuvinte erau scrise acolo, cu cerneală albastră, într-un scris pe care îl recunoșteam.

Am rămas nemișcat.

În toți anii de facultate, mă gândisem uneori la doamna Clara. Îmi aminteam că îmi dăduse cărți, că mă încurajase și că mă ascultase atunci când aveam impresia că nu voi reuși niciodată să termin studiile.

Dar nu știusem că vorbise despre mine propriilor copii.

Și, mai ales, nu știusem că Alicia era fiica ei.

— De ce nu mi-a spus? am întrebat aproape în șoaptă.

Elena a privit spre mormântul proaspăt acoperit cu flori.

— Pentru că nu voia să te simți obligat să o iubești.

Am ridicat ochii.

— Ce vrei să spui?

— Când Alicia a aflat că vei lucra în secția unde era internată, a recunoscut numele. A întrebat despre tine, iar când te-a văzut prima dată, a știut că ești băiețelul din fotografie. Dar a hotărât să nu-ți spună. Voia să o cunoști