foarte fericită.
În seara aceea, am scos din buzunar scrisoarea Nataliei și am citit-o încă o dată.
La final, soția mea scrisese o propoziție pe care nu aveam să o uit niciodată.
„Vadim, dacă într-o zi vei avea de ales între a avea dreptate și a-ți îmbrățișa fiul, te rog să alegi îmbrățișarea.”
Am împăturit scrisoarea cu grijă.
Zece ani crezusem că mândria mă protejează.
În realitate, mă ținuse departe de oamenii pe care îi iubeam cel mai mult.
Nu voi ști niciodată de ce Ileana mi-a cerut să aștept exact patruzeci de minute.
Nu voi ști niciodată dacă acea întârziere m-a ferit de un pericol sau dacă a fost doar o coincidență.
Dar știu că, în ziua aceea, am ajuns în sfârșit la fiul meu.
Nu la ora la care mă aștepta.
Ci în momentul în care avea cea mai mare nevoie de mine.
Și, după zece ani de
Comments