Mama mi-a cheltuit toți banii strânși în zece ani de muncă în Italia ca să-i facă fratelui meu o nuntă cu 300 de invitați. Când i-am cerut socoteală, mi-a spus: „Tu te descurci, Ionuț! Fratele tău e mai slab și trebuie ajutat!”

unui avocat, ca să înțeleg ce opțiuni aveam dacă înțelegerea nu era respectată.

Între timp, afacerea mea a continuat să crească încet. Am angajat un ajutor pentru lucrările mai mari și am început să economisesc din nou. Nu mai trimiteam banii nimănui să mi-i păstreze. Îi puneam deoparte într-un cont pe numele meu.

Într-o seară, după ce terminasem o lucrare, m-am așezat cu nea Sandu pe banca din curte. Bătrânul mi-a adus două pahare cu apă rece și m-a întrebat dacă mai vreau să plec în Italia.

— Nu acum, i-am răspuns. Poate că într-o zi voi merge în vizită la foștii colegi. Dar deocamdată vreau să rămân aici.

— Și casa?

Am privit spre atelierul luminat, spre duba mea de lucru și spre curtea pe care o curățasem cu mâinile mele.

— O să vină și casa. Nu mâine și poate nici anul viitor. Dar de data asta o să știu că