Mama mi-a cheltuit toți banii strânși în zece ani de muncă în Italia ca să-i facă fratelui meu o nuntă cu 300 de invitați. Când i-am cerut socoteală, mi-a spus: „Tu te descurci, Ionuț! Fratele tău e mai slab și trebuie ajutat!”

fiecare leu pus deoparte rămâne acolo unde l-am pus eu.

Nea Sandu a zâmbit și a dat din cap.

În noaptea aceea, când am încuiat atelierul, mi-am amintit de cele trei nopți dormite în mașină. Atunci crezusem că pierdusem totul: banii, casa pe care o visasem și familia în care avusesem încredere.

Nu-mi recuperasem încă toate economiile și nici relația cu mama nu mai era cea de dinainte. Dar aveam o muncă a mea, un loc în care eram respectat și libertatea de a-mi hotărî singur viitorul.

Am stins lumina și am plecat spre camera pe care o închiriasem în apropiere. A doua zi aveam de terminat o renovare și de pregătit o ofertă pentru un client nou.

Pentru prima dată după mulți ani, nu mă mai întorceam acasă doar ca să dorm înainte de următoarea zi de muncă pentru visul altcuiva. Îmi construiam, pas cu pas, propria viață.