Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu telefonul lipit de ureche, deși apelul se întrerupsese. Ultimele cuvinte ale Ioanei îmi răsunau în minte.
— Nu sunt singura fată căreia i-au făcut asta.
Adrian s-a ridicat imediat din pat.
— Daniela, ce a vrut să spună? Cine mai este acolo?
— Nu știu. Dar cineva i-a luat telefonul și nu o lasă să vorbească cu noi. Trebuie să facem ceva acum.
Am sunat-o pe profesoara coordonatoare, doamna Mariana Ionescu. Deși era aproape ora două dimineața, mi-a răspuns după câteva apeluri.
— Doamnă profesoară, Ioana m-a sunat plângând. Mi-a spus că familia gazdă îi ține telefonul și că nu este singura fată în situația asta.
— Sunteți sigură că a spus asta?
— Am auzit-o cu urechile mele. Vă rog, ajutați-mă!
Profesoara mi-a cerut să-i trimit toate mesajele primite și mi-a spus că va contacta imediat responsabilul programului din Germania.
În următoarele douăzeci de minute, eu și Adrian am încercat să o sunăm pe Ioana. Telefonul era din nou închis.
Apoi am primit un apel de la profesoară.
— Am vorbit cu responsabila școlii partenere. Familia gazdă nu a anunțat nicio problemă. Dar regula confiscării telefoanelor nu face parte din condițiile programului. Mâine dimineață, un reprezentant al școlii va merge personal acolo.
— Nu pot să aștept până dimineață! Fiica mea este speriată!
— Aveți dreptate. Le-am transmis că trebuie să verifice situația în această noapte. Dacă nu pot confirma imediat că Ioana este în siguranță, vom solicita intervenția autorităților locale.
Am rămas lângă telefon, fără să închid ochii.
La ora trei și douăzeci, am primit un apel video de la o femeie pe care nu o cunoșteam. Era responsabila programului din partea școlii germane.
— Doamnă, sunt lângă fiica dumneavoastră. Este în siguranță. Vrea să vă vorbească.
Pe ecran a apărut Ioana.
Avea ochii roșii și părul prins neglijent. Când
Comments