Mașina de poliție a pornit încet de pe strada mea, iar eu am rămas cu mâinile strânse în poală, privind luminile caselor care treceau pe lângă noi. Încercam să-mi controlez respirația, dar fiecare secundă de tăcere îmi aducea în minte o altă posibilitate îngrozitoare. Un accident. Un spital. O veste pe care nimeni nu avusese curajul să mi-o spună la telefon.

ceva îngrozitor.

Mi-am dus mâna la piept.

— M-am temut că am pierdut unul dintre voi.

Grant a făcut un pas înapoi.

Expresia i s-a schimbat complet.

— Mamă, eu… nu m-am gândit că…

— Nu, am spus încet. Nu v-ați gândit.

Am privit în jurul meu. Pe o masă se afla un tort cu trei etaje. În apropiere, cineva pregătise un ecran mare pentru fotografii. Copiii mei investiseră timp, bani și efort într-o petrecere impresionantă.

Dar uitaseră singurul lucru pe care îl cerusem.

Să vină acasă.

Să stea cu mine la masă.

Nu voiam să-i fac de rușine în fața invitaților. Nu voiam să transform aniversarea într-o ceartă. Însă nici nu puteam să mă prefac că totul era minunat.

— Am nevoie să mă așez, am spus.

Grant m-a condus spre un scaun. Rebecca mi-a adus un pahar cu apă, iar Michael le-a făcut semn invitaților să ne lase puțin spațiu.

Tânărul polițist