Mașina de poliție a pornit încet de pe strada mea, iar eu am rămas cu mâinile strânse în poală, privind luminile caselor care treceau pe lângă noi. Încercam să-mi controlez respirația, dar fiecare secundă de tăcere îmi aducea în minte o altă posibilitate îngrozitoare. Un accident. Un spital. O veste pe care nimeni nu avusese curajul să mi-o spună la telefon.

rămăsese lângă ușă. S-a apropiat de mine cu o expresie vinovată.

— Doamnă Henderson, îmi pare rău dacă v-am speriat. Fiul dumneavoastră m-a rugat să vă însoțesc și am crezut că este vorba despre o surpriză plăcută. Nu mi-am dat seama că biletul vă va îngrijora atât de mult.

L-am privit.

— Nu dumneavoastră ați făcut planul, tinere.

Grant a intervenit imediat.

— Eu am scris biletul. A fost ideea mea. Voiam să fie misterios, ca într-un film.

Am închis ochii.

— Grant, ai treizeci și doi de ani. Știi cât de mult m-am îngrijorat pentru tine de-a lungul vieții. Cum ai putut să crezi că un polițist care îmi aduce un mesaj de la tine este o surpriză frumoasă?

Fiul meu s-a așezat în genunchi în fața mea.

— Nu știu, mamă. Am vrut să fac ceva memorabil. Am crezut că, odată ajunsă aici, o să râzi.

— Eu am plâns toată seara.

Grant și-a