Ne-au împins pe mine și pe soțul meu de pe o stâncă

Sunt mai jos! a strigat Iulian.

M-am lipit de Ernest, iar el m-a tras după un tufiș gros. Simțeam mirosul lui de transpirație și sânge. O clipă, am crezut că totul se terminase.

Dar atunci, Ernest a făcut ceva neașteptat. A scos din buzunar un plic mototolit, ud de la căzătură.

— Dacă ni se întâmplă ceva, să știi adevărul, a zis. Aici sunt dovezile. Actul semnat, dovada dobânzii, numele lor. Tot. Am strâns fiecare leu, fiecare hârtie. Dacă ajunge la poliție, se termină. Îi opresc. Poate și băiatul scapă.

L-am privit lung, cu lacrimile șiroindu-mi pe față. Pentru prima dată în viață, am văzut în el nu doar un soț, ci un om care își acceptase greșelile și era gata să plătească.

— Ernest… trebuie să ieșim de aici. Nu pentru noi. Pentru Iulian. Să-l salvăm de nebunia asta.

El a dat din cap.

Și am fugit.

Nu știu de unde