tuturor…
— Ba pot, am răspuns simplu. Pentru că voi ați făcut exact același lucru.
Am făcut un pas înapoi.
— De mâine, nu mai faceți parte din companie. Veți primi tot ce vi se cuvine legal. Nimic mai mult.
Andrei m-a privit disperat.
— Și… noi?
Întrebarea a rămas în aer.
Am simțit un nod în gât, dar nu l-am lăsat să se vadă.
— Noi… am spus încet… am fost cândva o echipă. Dar o echipă nu se rupe în bucăți când îi e greu.
M-am uitat la el pentru ultima oară.
— Ai ales să mă vezi mică. Eu am ales să cresc.
M-am întors și am plecat.
În spate, sala a început să prindă viață din nou. Oameni care vorbeau, care se apropiau de Popa, care mă priveau cu respect.
Pentru prima dată, nu mai eram „soția cuiva”.
Eram doar eu.
Maria.
Și era mai mult decât suficient.
Această lucrare este
Comments