October 21, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉— Doamnă Maria, de când plătim noi pentru curățenia scării, dacă dumneavoastră o faceți gratuit?
M-am uitat la Raluca, apoi la carnețelul din mâna ei. Nu înțelegeam ce voia să spună.
— Cum adică plătim, mamă? Eu n-am primit niciodată bani pentru curățenie.
— Știu. Dar uitați ce scrie pe lista de întreținere. În fiecare lună apare o sumă pentru curățenia spațiilor comune. Și nu este deloc mică.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Poate că plătim pentru femeia care vine uneori să spele scara, am spus. Eu am făcut curățenie doar când lipsea.
Raluca s-a așezat lângă mine.
— Tocmai asta vreau să lămurim. Am întrebat câțiva vecini. Unii spun că n-au mai văzut femeia de serviciu de luni întregi. Dumneavoastră ați spălat aproape în fiecare săptămână, nu-i așa?
Am dat din cap.
— În ultima vreme, da. Carmen îmi spunea mereu că femeia de serviciu este bolnavă sau că are probleme acasă. Și eu mă gândeam că nu-i frumos să lăsăm scara murdară.
Raluca a oftat.
— Atunci mâine cerem explicații. Dar nu vreau să acuzăm pe nimeni înainte să vedem documentele.
În seara aceea n-am dormit aproape deloc. Nu mă gândeam atât la bani, cât la felul în care Carmen mă certase pentru florile neudate, de parcă aș fi fost obligată să mă ocup de ele.
A doua zi, Raluca a venit să mă ia la ședința asociației. M-a ajutat să cobor încet cele patru etaje, ținându-mă de braț. În fața blocului, lângă intrare, se strânseseră aproape douăzeci de vecini.
Carmen stătea la o masă pliantă, cu un dosar gros în față. Când m-a văzut, și-a strâns buzele.
— Doamnă Maria, nu trebuia să coborâți dacă vă doare piciorul. Puteați să stați acasă.
— Am venit să ascult, doamnă Carmen. Și poate să pun
Comments