“Nu veni la petrecere îmbrăcat ca un zidar!” i-am spus soțului meu, când a apărut la ușa restaurantului cu pantalonii de lucru și bocancii plini de praf. Iustin s-a oprit cu o geantă de scule în mână. Se întorsese direct de pe șantier, după o zi întreagă de muncă, și venise să mă ia la petrecerea organizată de firma la care lucram.

ai o firmă.

— Atunci arată-mi asta și când avem o lună proastă, nu doar când lucrurile merg bine.

Și a avut dreptate. Au urmat perioade în care un client a întârziat plata, un utilaj s-a defectat și am fost nevoiți să amânăm câteva cheltuieli. Iustin continua să lucreze uneori cot la cot cu echipa, iar eu mă ocupam de facturi și de furnizori. Nu aveam o viață luxoasă, dar începusem să funcționăm ca o echipă.

Într-o seară, am găsit pe raftul din birou fotografia de la restaurarea primei clădiri importante preluate de Iustin. Era în mijlocul muncitorilor, cu hainele pline de praf și un zâmbet larg.

Am luat fotografia și am pus-o într-o ramă nouă.

— De ce ai făcut asta? m-a întrebat.

— Pentru că vreau să fie la vedere.

A zâmbit, dar nu a spus nimic.

Nu am devenit peste noapte o soție perfectă, iar el nu a uitat imediat