din cameră nu știa ce să-i răspundă.
— Acum știu că încerca să se întoarcă.
Soțul Irinei trăia și el.
Avea peste 70 de ani.
Când anchetatorul îi restitui câteva dintre lucrurile care puteau fi returnate familiei după finalizarea procedurilor, bătrânul recunoscu imediat o cheie prinsă de un breloc.
— Era cheia noastră.
A ținut-o în palmă mult timp.
Apoi întrebă:
— La ce oră credeți că s-a întâmplat?
Anchetatorul nu-i putea oferi o oră exactă.
Bătrânul dădu din cap.
— La nouă mi-a spus că până la unsprezece ajunge acasă.
Privi cheia.
— Am lăsat lumina de pe hol aprinsă în noaptea aia.
Făcu o pauză.
— Mult timp am continuat s-o las.
Ancheta nu putea repara cele trei decenii pierdute.
Nu putea reda copiilor mamele.
Nu putea face ca Irina să deschidă ușa înainte de ora unsprezece.
Dar putea face un lucru pe care familiile nu-l mai crezuseră posibil:
să le dea înapoi numele
Comments