să plâng sau să mă înfurii.
— Tată, de ce nu ai trimis-o?
El a închis ochii.
— Pentru că mama ta a spus că, dacă te caut, îi arăt că nu o susțin. Și pentru că eram prea laș ca să accept un conflict cu ea.
Mama s-a întors brusc spre el.
— Așadar, acum eu sunt vinovată pentru tot?
— Nu, Patricia. Eu sunt vinovat pentru tăcerea mea. Nimeni nu m-a obligat să rămân tăcut paisprezece ani. Am ales să o fac.
Cuvintele lui m-au durut mai tare decât mă așteptam.
Paisprezece ani.
Paisprezece aniversări.
Paisprezece Crăciunuri.
Toate pierdute nu pentru că tata nu mă iubise, ci pentru că nu avusese curajul să-mi arate.
Am împăturit scrisoarea.
— Îți mulțumesc că mi-ai spus adevărul. Dar asta nu schimbă anii în care nu ai fost lângă mine.
Tata a încuviințat.
— Știu. Și nu îți cer să te prefaci că nu s-au întâmplat.
Mama s-a
Comments