a făcut un zgomot de nemulțumire.
— Arturo, nu văd ce rost are…
— Rostul este că fiica noastră merită să știe că nu am fost niciodată de acord cu felul în care am tratat-o.
Am desfăcut plicul cu mâinile tremurânde.
Înăuntru era o foaie îngălbenită, scrisă de mână.
„Draga mea Gabriela, nu știu dacă mă vei putea ierta vreodată. În seara în care mama ta l-a umilit pe Sergio, am rămas tăcut. Am văzut cât de mult te-a durut și totuși nu am spus nimic. Mi-a fost teamă să mă opun, așa cum mi-a fost teamă de atâtea ori în viață. Vreau să știi că sunt mândru de tine. Nu pentru funcția ta din armată și nici pentru realizările tale, ci pentru curajul de a alege omul pe care îl iubești. Îmi pare rău că nu am avut și eu același curaj.”
Am citit scrisoarea de două ori.
Nu știam dacă
Comments