căutaseră niciodată.
La început le trimiteam felicitări de Crăciun. Apoi mesaje de ziua lor. După câțiva ani, m-am oprit. Nu pentru că încetasem să-i iubesc, ci pentru că fiecare încercare de apropiere se termina cu aceeași tăcere.
Nu știam că, în timp ce noi ne construiam viața, situația lor se schimbase dramatic.
Și nu știam nici că aveau să apară într-o dimineață la poarta noastră, cu trei valize și cu pretenția de a fi primiți ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Acum, în pragul casei, mama îl privea din nou pe Sergio cu aceeași superioritate de acum paisprezece ani.
— Văd că tot ai nevoie de ajutor ca să mergi, spusese ea.
Soțul meu a rămas calm.
— Bună dimineața, doamnă Patricia. Domnule Arturo.
Tata a ridicat privirea pentru prima dată.
— Bună, Sergio.
Vocea îi era răgușită.
Mama a făcut un pas înainte, încercând să intre în hol.
— Ei bine,
Comments