vreodată fără dispozitive de sprijin, a spus el.
Alexandru a încuviințat.
— Înțeleg.
— Dar putem lucra pentru a-i îmbunătăți mobilitatea, echilibrul și autonomia, în limitele posibilităților sale.
— Ce pot face eu?
***
Terapeutul a zâmbit.
— În primul rând, să fiți prezent.
Alexandru a simțit din nou un nod în gât.
— Și apoi?
— Să participați la activitățile recomandate, să îl încurajați fără să îl presați și să respectați momentele în care are nevoie de odihnă.
***
Alexandru a pus multe întrebări.
De data aceasta, nu se grăbea să încheie întâlnirea.
Nu își verifica telefonul.
Nu cerea rezultate spectaculoase.
Voia doar să învețe.
***
La sfârșit, terapeutul i-a spus:
— Știți ce este important?
— Ce anume?
— Matei trebuie să simtă că este iubit și când reușește ceva, și când nu reușește.
Alexandru a încuviințat.
— Asta am înțeles cam târziu.
— Nu este prea târziu să începeți.
***
În lunile următoare, viața din vila familiei Ionescu s-a schimbat.
Alexandru nu
Comments