Pentru câteva secunde, nu am reușit să scot niciun cuvânt. În spatele nostru se auzeau zgomotele bucătăriei, clinchetul farfuriilor și vocile bucătarilor, dar toate păreau să vină de foarte departe. Mă uitam la Lucia și încercam să înțeleg dacă auzisem bine. Propriul meu fiu, copilul pe care îl crescusem singur după moartea soției mele, ar fi putut să-mi facă rău?

trebuie să treci singură prin asta.

Cu două săptămâni înainte de termenul estimat al nașterii, Lucia a început să aibă contracții. M-a sunat aproape de miezul nopții, cu vocea tremurândă.

— Domnule Ernest, cred că a venit momentul.

Am ajuns la ea împreună cu George și am dus-o la maternitate. Medicii au preluat-o imediat, iar eu am rămas pe hol, cu mâinile împreunate și cu inima bătând atât de tare încât aveam impresia că o aud.

În timp ce așteptam, mi-am amintit noaptea în care se născuse Adrian. Soția mea, Ana, îmi strânsese mâna și râsese când îmi văzuse lacrimile. Fusesem atât de fericit încât îi promisesem copilului nostru, fără ca el să mă poată auzi, că îl voi proteja toată viața.

Acum mă întrebam dacă nu confundasem protecția cu refuzul de a-i vedea greșelile.

După câteva ore, o asistentă a venit spre mine.

— Sunteți rudă cu doamna Lucia Marinescu?

M-am