Pentru câteva secunde, nu am reușit să scot niciun cuvânt. În spatele nostru se auzeau zgomotele bucătăriei, clinchetul farfuriilor și vocile bucătarilor, dar toate păreau să vină de foarte departe. Mă uitam la Lucia și încercam să înțeleg dacă auzisem bine. Propriul meu fiu, copilul pe care îl crescusem singur după moartea soției mele, ar fi putut să-mi facă rău?

ridicat imediat.

— Sunt socrul ei.

— Mama și copilul sunt bine. S-a născut un băiețel.

Am simțit cum mi se înmoaie genunchii.

— Pot să-i văd?

— De îndată ce medicii permit și dacă mama este de acord.

Când am intrat în salon, Lucia ținea în brațe un bebeluș mic, învelit într-o păturică albă. Avea ochii închiși și respira liniștit.

Lucia a zâmbit obosită.

— Vreți să-l cunoașteți?

M-am apropiat încet.

— Este minunat.

— Îl cheamă Victor, mi-a spus.

Am ridicat privirea.

— Victor?

— Da. După tatăl meu. A fost singurul om care m-a învățat că nu trebuie să-mi fie rușine să cer ajutor atunci când îmi este frică.

Am privit copilul și am început să plâng. Nu știam dacă Lucia îmi va permite vreodată să am un rol important în viața lui. Dar eram recunoscător că mă lăsase să fiu prezent în acea zi.

— Bun venit pe lume, Victor, am șoptit.

În săptămânile următoare, viața