încet să guste.
Nu era mult, dar era bun.
Simplu. Curat. Fără risipă.
După câteva minute, atmosfera s-a mai dezghețat.
Cineva a zis: „Important e să fim împreună.”
Altul a râs: „Și să nu mai punem nora la încercare.”
Spre final, mesele nu mai erau despre mâncare.
Erau despre adevăr.
Despre limite.
Despre respect.
Când ultimii invitați au plecat, curtea era liniștită.
Elena strângea farfurii fără să spună nimic.
Mihai stătea rezemat de gard, gânditor.
M-am apropiat să iau o tavă.
Elena s-a oprit și m-a privit.
Nu mai avea aroganța de dimineață.
„Andreea…” a spus încet. „Data viitoare… o să facem altfel.”
Nu era o scuză.
Dar era începutul.
Mihai s-a apropiat și el.
„Îmi pare rău,” a zis. „Ar fi trebuit să intervin.”
Am dat din cap.
Nu aveam nevoie de vorbe mari.
Doar de schimbare.
În seara aceea, am plecat acasă alt om.
Nu pentru că am
Comments