Jack tresări atât de tare, încât obiectul îi căzu dintre degete și se rostogoli pe podea.
M-am repezit înainte.
— Nu-l atinge!
Emma făcu un pas în spate.
Martha rămase pe scaun.
Ciudat, nu părea vinovată.
Părea obosită.
M-am aplecat și am ridicat obiectul.
Apoi am rămas cu el în palmă.
Nu era o țigară.
Era un tub mic de plastic transparent.
Înăuntru se afla o bucată de hârtie rulată.
M-am uitat la masă.
Celelalte două obiecte erau identice.
— Ce este asta?
Martha își stinse țigara.
— Deschide-l.
— Mamă, nu! strigă Emma.
M-am întors spre ea.
— De ce?
Fiica mea avea lacrimi în ochi.
— Pentru că trebuia să fie o surpriză.
Nu mai înțelegeam nimic.
Am desfăcut tubul.
Înăuntru era un bilețel.
Scrisul era al lui Jack.
„Bunico, povestește-ne despre ziua în care l-ai cunoscut pe bunicul.”
Am ridicat privirea.
— Ce înseamnă asta?
Martha oftă.
— Înseamnă că ai tras concluzia greșită.
Am privit mâna lui Jack.
Mișcarea pe care Martha îl învățase să o facă semănase atât de mult cu gestul unui fumător, încât mintea mea completase imediat restul.
— Atunci de ce și-a ridicat mâna la gură?
Jack își scoase ceva din buzunar.
O muzicuță minusculă.
— Încercam să învăț.
Am rămas fără cuvinte.
— Bunicul cânta la una, spuse el.
Emma arătă spre cele trei tuburi.
— Iar astea sunt întrebările.
— Ce întrebări?
Martha se ridică încet.
— Despre familie.
Totul începuse cu aproape o lună înainte.
La școală, Emma primise un proiect despre istoria familiei.
Trebuia să intervieveze o rudă mai în vârstă.
Îi ceruse ajutorul Marthei.
Prima întrebare fusese simplă:
„Cum era tata când era copil?”
Martha le povestise despre Mike.
Despre cum, la opt ani, încercase să repare singur bicicleta și o stricase mai rău.
Despre prima zi de școală.
Despre bunicul copiilor.
Jack auzise poveștile și voise mai multe.
Așa apăruseră
Comments