— Ce este sub piscină? am întrebat.
Femeia în vârstă mă privi câteva secunde.
— O fântână.
M-am uitat spre tata.
— O fântână?
— Nu una obișnuită, spuse el.
Radu auzi și se apropie furios.
— Nu există nicio fântână! Piscina e aici de douăzeci de ani!
Tata își deschise mapa.
— Piscina poate. Fântâna e mult mai veche.
În a șasea zi de lucru, în timp ce înlocuia o porțiune deteriorată a instalației, tata observase că o conductă modernă trecea printr-o zonă umplută cu materiale diferite de restul fundației.
La început crezuse că era pur și simplu o reparație veche.
Apoi găsise cărămidă.
Nu beton modern.
Cărămidă veche, dispusă circular.
Nu continuase să spargă.
Nu era treaba lui să facă săpături arheologice prin curtea clientului.
Dar fotografiase ceea ce era deja expus și notase exact locul.
— Și pentru asta ați chemat poliția? întrebă Mihaela.
— Nu, răspunse femeia.
Deschise dosarul și scoase o fotografie alb-negru.
În imagine se vedea o gospodărie veche.
În spatele casei exista o fântână.
Iar lângă ea stăteau trei oameni.
— Aici m-am născut, spuse femeia. Mă numesc Elena Dumitrescu. Casa bunicilor mei era aici.
Mihaela își dădu ochii peste cap.
— Și?
Elena scoase încă un document.
— Și fratele meu a dispărut de aici în vara lui 1978.
De data aceasta nimeni nu mai spuse nimic.
Fratele ei, Nicolae, avea douăzeci și trei de ani când dispăruse.
Familia crezuse inițial că plecase din țară.
Asta spusese tuturor unchiul lor, cel care administra atunci gospodăria.
Ani mai târziu, Elena începuse să se îndoiască de poveste.
Nicolae își lăsase hainele.
Actele.
Câteva economii.
Și, mai ales, îi promisese surorii lui că urma să se întâlnească cu ea a doua zi.
Nu mai apăruse niciodată.
Fusese declarat dispărut.
Dar după atâția ani, casa fusese vândută.
Apoi revândută.
Construcțiile vechi fuseseră demolate.
Terenul se schimbase complet.
Comments