Cele șase numere erau încă acolo, scrise cu mâna ei.
Le-am privit mult timp.
În ziua în care câștigasem, crezusem că mama îmi lăsase o avere.
Dar acum înțelegeam că darul ei fusese, pentru mine, mult mai mare decât suma din cont.
Numerele acelea mă făcuseră să mă opresc și să mă întreb ce fel de viață voiam să trăiesc.
Îmi dăduseră curajul să caut ajutor.
Să pun întrebări.
Să nu mai accept că valoarea mea era stabilită de omul care mă umilise timp de douăzeci și cinci de ani.
Am închis carnețelul și l-am pus înapoi în geantă.
Nu am cumpărat alt bilet.
Nu mai aveam nevoie să aștept un nou câștig ca să-mi schimb viața.
În seara aceea, Daniela m-a sunat și m-a întrebat ce fac în weekend.
— Mă gândeam să mergem la munte, mamă. Doar noi două. Ce zici?
Am privit spre masa din bucătărie, spre fotografia
Comments