Soțul meu m-a dus la notar fără să-mi spună că pregătise deja vânzarea apartamentului moștenit de la părinții mei. „Semnează odată, Ana. Ne faci de râs!”

October 7, 2026 Cristian T.Inedit

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉

Am rămas cu telefonul în mână, privind soldul contului.

Puțin peste o sută de lei.

Am închis aplicația și am deschis-o din nou.

Aceeași sumă.

Am verificat istoricul tranzacțiilor.

Banii fuseseră retrași din contul comun.

Aproape tot ce strânseserăm.

M-am sprijinit de blatul bucătăriei.

Din camera copiilor se auzea Mara vorbind în somn.

Vlad trebuia să se trezească peste o jumătate de oră pentru școală.

Iar eu nu știam dacă mai aveam suficienți bani pentru cumpărăturile săptămânii.

Cătălin a intrat în bucătărie câteva minute mai târziu.

— Ce faci trează așa devreme?

I-am întins telefonul.

— Unde sunt banii?

S-a uitat la ecran.

N-a părut surprins.

— I-am retras.

— Pe toți?

— Nu pe toți.

Am simțit cum îmi urcă sângele în obraji.

— Ai lăsat puțin peste o sută de lei!

A deschis frigiderul.

— Și?

— Cum adică „și”?

— Ana, nu începe de dimineață.

Am rămas cu telefonul întins spre el.

— Sunt și banii mei acolo.

A închis frigiderul.

— Eu am câștigat mai mult decât tine în ultimii ani.

Pentru câteva secunde n-am putut vorbi.

— Ce legătură are asta?

— Are. Nu poți să blochezi toate planurile mele și să te aștepți să continui să plătesc pentru tot.

— Plătești pentru tot?

M-am uitat la el.

— Salariul meu unde a intrat zece ani, Cătălin?

A ridicat din umeri.

— În cont.

— Și chiria apartamentului părinților mei?

N-a răspuns.

— Din ce bani am plătit ratele mașinii tale?

— Nu începe să-mi scoți ochii.

— Nu-ți scot ochii. Te întreb unde sunt banii familiei noastre.

Cătălin și-a luat cana.

— Sunt în siguranță.

— Unde?

— Unde trebuie.

Am simțit o frică rece.

Nu furie.

Frică.

Pentru că atunci am înțeles că nu fusese o simplă ceartă la notar.

Cătălin încerca să-mi arate ce se întâmplă dacă nu fac ce vrea el.

Știa că aveam