Părea surprins.
„Ești sigură?”
„Da. A făcut parte din povestea noastră. Nu am nevoie să păstrez fiecare dovadă că am fost cândva fericiți.”
Warren a dat din cap.
Apoi a plecat.
L-am privit traversând curtea și urcând în mașină.
De data aceasta, n-am simțit niciun impuls să alerg după el.
N-au fost nici lacrimi.
Doar am închis ușa și am urcat la etaj.
Sophie dormea adânc, cu o mână pe pernă și cu cealaltă ținând țestoasa de pluș.
M-am întins lângă ea.
Câteva minute mai târziu, a deschis ochii.
„Mami…”
„Ce e, scumpo?”
„A plecat tati?”
„Da. Vine să te vadă sâmbătă.”
Sophie a zâmbit somnoroasă.
„Îmi place că sunteți prieteni.”
Am mângâiat-o pe păr.
„Învățăm să ne înțelegem.”
S-a uitat la tavan.
„Erai fericită când locuiai cu el?”
Întrebarea m-a luat pe nepregătite.
M-am gândit la micul dejun luat împreună, la anii de facultate, la nopțile în care Warren






Comments