cu băieții, cu respectarea interesului lor.
Nu a fost un proces simplu. Au existat întârzieri, discuții dificile și momente în care mă întrebam dacă făcusem bine să redeschid această parte a trecutului.
Dar, de fiecare dată când aveam îndoieli, îmi aminteam de întrebarea lui Rareș: „De ce nu ne sună niciodată?”
Nu puteam controla alegerile lui Alexandru. Puteam însă să le ofer băieților adevărul și să mă asigur că drepturile lor erau respectate.
În lunile următoare, Alexandru a început să participe la întâlnirile stabilite. Uneori venea cu jocuri, alteori cu cărți sau cu bilete la activități potrivite vârstei lor. La început, băieții erau rezervați.
Dar încetul cu încetul au început să vorbească mai mult cu el.
Într-o zi, Călin i-a arătat un proiect pentru școală, iar Alexandru l-a ajutat să construiască un pod din bețișoare de lemn. Rareș i-a povestit despre pasiunea lui pentru fotbal și l-a întrebat dacă știe
Comments